• 673

    Muzeul Olteniei
    2 recenzii

  • Este o instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, de importanţă regională, aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător.

    Muzeul Olteniei Craiova este în subordinea Consiliul Judetean Dolj. Activitatea muzeului este finanţată din alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, precum şi din venituri proprii care provin din tarifele pentru serviciii oferite, din donaţii şi sponsorizări, din alte activităţi specifice.

    Muzeul Olteniei îşi desfăşoară în prezent activitatea în trei secţii: Secţia de Arheologie şi Istorie, Secţia de Etnografie, Secţia de Ştiinţele Naturii.

    Colectivul de specialişti ai muzeului, alcătuit în decursul anilor din profesori şi cercetători eminenţi ca: Ştefan Ciuceanu, director între 1915 - 1923, Marin Demetrescu, între director între 1923-1939, dr. C.S. Nicolăescu - Plopşor, conservatorul secţiunii de arheologie, director onorific între 1922 - 1946, director între 1946 - 1952, ing. Alfred Vincenz, conservatorul secţiei etnografice, cu sprijinul efectiv al membrilor Cercului Ştiinţific Craiovean, a obţinut importante succese în tezaurizarea şi valorificarea patrimoniului, muzeul devenind "unul dintre cele mai bogate şi frumoase muzee ale ţării", un obiectiv important al vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti, impunându-se ca cea mai reprezentativă instituţie culturală a Olteniei interbelice.

    "Muzeul acesta nu vorbeşte numai despre cele trecute, ci fiecare piesă, chiar dintre cele vechi - nota prof. univ. Eugeniu Speranţia, de la Cluj, la 4 aprilie 1937 - e o mărturie despre dragostea vie şi interesul totdeauna actual pentru ştiinţă şi pentru pământul ţării, pasiuni ale celor care au întocmit şi care continuă mai departe acest altar românesc."

    De-a lungul celor nouă decenii de activitate, patrimoniul muzeului a cunoscut o creştere impresionantă. Dacă în anul 1927 muzeul avea 1050 de piese, iar în 1955, 29120 de piese, în prezent, la Muzeul Olteniei se gasesc 234.988 de piese dintre care 573 sunt clasate în categoria Tezaur. Creşterea patrimoniului s-a realizat prin săpături arheologice, cercetări de teren, achiziţii şi donaţii, ultimele provenind de la un cerc foarte larg de persoane ce constituie în fapt adevăratul nucleu de prieteni ai muezului.

    Loc de întâlnire al unor largi dezbateri pe teme cu caracter estetic, etnografic, biologic şi istorico - documentar, cu participarea marelui public şi a creatorilor şi specialiştilor din diferite domenii, Muzeul Olteniei a devenit azi o adevărată "academie" a frumosului şi adevărului, îndeplinind funcţii complexe, legate nemijlocit de cele ale instituţiilor de invăţământ, de artă, de educaţie, aşteptându-şi în continuare vizitatorii.

  • Recenzii

    5.0
    (2 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie


    332
    Robert Pirvu
    2 Iunie 2016
    5


    373
    Pensionar Year
    16 Februarie 2016
    5